Reprezentanții PDL Dâmbovița susțin că nu au nicio legătură cu alimentele descoperite, alături de pungi cu inscripția PDL, într-un depozit din Târgoviște și că răspunderea în acest caz îi aparține asociației care a închiriat acel spațiu de la Primărie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am înțeles că acolo este o fundație sau o asociație, deci proprietate privată, că spațiul este închiriat cu acte în regulă de la Primărie, lucru pe care l-am verificat de două ori și atunci răspunderea aparține acelei asociații. Într-un bloc există și astăzi depozite cu alimente, dacă vrei să faci o legătură între acele depozite și o campanie electorală, poți să o faci, problema e că trebuie să dovedești măcar faptul că intențional se pregăteau de campanie asemenea lucruri sau că evident se împărțeau. Prin urmare situarea geografică a unor alimente nu este un subiect care să intereseze campania electorală, până la proba contrarie”, a declarat, joi, într-o conferință de presă la Târgoviște, vicepreședinte PDL Dâmbovița, Marin Antonescu.
Întrebat dacă polițiștii au găsit printre alimentele respective și 300 de pungi inscripționate cu „Gabriel Boriga” (primarul municipiului Târgoviște și, totodată, candidatul PDL pentru un nou mandat), Marin Antonescu a răspuns că democrat-liberalii nu sunt implicați în această situație, care în opinia lui, poate fi „o diversiune”.
„Și ce denotă acest lucru? Denotă că noi am împărțit sacoșe cu miile în municipiu prin caravane…. Cineva și-a procurat, un copil sau altcineva, niște sacoșe. Dar dacă este o diversiune, cineva le-a pus intenționat acolo, prin urmare întrebați pe cei cărora le aparține spațiul și întrebați și Garda Financiară sau Poliția care au mers acolo dacă au mandate de percheziție”, a spus vicepreședinte PDL Dâmbovița.
Opt tone de alimente fără documente de proveniență au fost descoperite de polițiștii și inspectorii ai Gărzii de Mediu Dâmbovița într-o încăpere de la parterul unui bloc din Târgoviște, printre acestea aflându-se și câteva sute de pungi cu inscripția PDL.
Astfel, oamenii legii au fost sesizați la 112 că mai multe persoane au forțat ușa unei încăperi anexă aflate la parterul unui bloc din Târgoviște și încarcă bunuri într-o autoutilitară. La fața locului a mers o echipă de polițiști de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, care au constatat că nu este vorba despre furt, ci despre un transfer și transport de bunuri.
„În urma cercetărilor s-a constatat că nu existau documente legale de proveniență pentru respectivele bunuri, iar printre bunurile inventariate au fost găsite și 300 de pungi inscripționate cu sigla unei formațiuni politice. Poliția va continua cercetările pentru a se stabili cum au ajuns bunurile acolo”, declara purtătorul de cuvânt al Poliției Dâmbovița, agent Raluca Florescu.
Comisarii Gărzii Financiare Dâmbovița au instituit sechestru pe marfă și au început o anchetă în acest caz.
Liderii USL Dâmbovița susțineau că alimentele din acel depozit, respectiv făină, zahăr, mălai, pui congelați și ulei, ar fi urmat să fie împărțite de PDL în campania electorală.
„În ultima perioadă în județ se pregătește o fraudă masivă a alegerilor prin distribuția de către PDL de alimente și prin plata votanților. Într-o locație pe care Primăria Târgoviște a dat-o unei asociații neguvernamentale conduse de consilierul PDL Pavel Babeu, candidat la funcția de consilier județean, s-au găsit peste opt tone de alimente, precum și pungi inscripționate cu numele candidatului PDL la Primăria Târgoviște, Gabriel Boriga”, declara senatorul PSD Adrian Țuțuianu.
Pe de altă parte, municipalitatea a anunțat, într-un comunicat de presă, că spațiul respectiv, aflat în cartierul Micro 4, pe strada Dinu Lipatti, aparține Primăriei Târgoviște, și este închiriat de o organizație non-guvernamentală.
Conform sursei citate, Primăria Târgoviște nu se ocupă de gestiunea acestui spațiu și nu are nicio legătură cu bunurile aflate acolo.
De asemenea, municipalitatea a respins orice acuzație de implicare politică a Primăriei Târgoviște în campania electorală.
„Primăria Târgoviște este și va rămâne o instituție neutră din punct de vedere politic, inclusiv în perioadele electorale”, se preciza în comunicat.